VW a lansat azi multaşteptat nouă generaţie a lui Tiguan, un SUV despre care se ştia că va reveni la butoane fizice pe volan în interior, renunţând la butoanele tactile incomode, dar despre care existau informaţii controversate la nivel de motorizări. Unii aşteptau schimbări majore şi aici, după exemplul lui Volvo, care a anunţat azi că renunţă în totalitate la motoarele diesel. Alţii estimau că lucrurile vor rămâne neschimbate cu renumitele TSI şi TDI. Iar adevărul e mai aproape de a doua versiune, cu o adiţie plug-in hibrid. Şi asta pentru că povara succesului imens al generaţiei precedente l-a împiedicat să facă renunţări radicale...
Compania cehă de utilităţi CEZ a anunţat marţi că a extins până la 31 octombrie termenul limită pentru ofertele finale ale licitaţiei organizate pentru construirea unui nou reactor la centrala nucleară Dukovany, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Acum aproape doi ani, ne minunam cu toţii de istoria unui finlandez, care a cumpărat o Tesla Model S la mâna a doua, a exploatat-o un pic, iar când s-a pomenit că bateria e defectă şi trebuie schimbată, a aflat de la Tesla că una nouă costă peste 20.000 euro. Atunci acel finlandez a decis să-şi arunce maşina în aer în formă de protest. Ei bine, acum istoria unui proprietar al unui McLaren hibrid din SUA pare să depăşească orice record şi orice limită de imaginaţie, întrucât McLaren i-a cerut acestuia 156 mii dolari pentru a-i înlocui bateria maşinii. Şi-n acest caz nici măcar nu e vorba de o baterie mare, deoarece maşina nu e una electrică, ci hibridă...