Un fost ministru spune că „Iohannis și Hellvig au decis să scoată USR de la guvernare” și că PNL și PSD sunt confortabili cu AUR pentru că „e condus de George Simion, controlat de băieți”
Celebrul pulover roşu de lână, decorat cu oi albe şi o oaie neagră, purtat de Prințesa Diana, va fi scos la licitaţie de casa Sotheby's.
Sebastian R., care are 24 de ani, a lovit-o cu cuțitul pe fosta lui iubită, o româncă în vârstă de 33 de ani, de două ori în gât, rănindu-o grav și punându-i viața în pericol.
După ce a făcut din limba română cel mai atractiv domeniu pentru întreaga familie și a antrenat milioane de români într-un joc al minții
Proiect al Ministerului Muncii: Termenul pentru cumpărarea vechimii în muncă, prelungit până la 31 decembrie 2024
Bărbatul, un cățărător experimentat, a fost arestat joi dimineață în Paris, Franța, după ce a sărit cu o parașută din Turnul Eiffel.
Profesoara de istorie Gabriela Nedelcu de la Liceul Româno-Finlandez a explicat, pentru Libertatea, cum ar fi trebuit abordate subiectele la istorie de la Bac 2023, sesiunea de toamnă. Aceștia au avut la subiectul al treilea de scris un eseu despre constituirea și evoluția statului român.
Rubla rusească s-a devalorizat luni până la 101,75 unități pentru un dolar, un nou minim al ultimelor 17 luni, pe măsură ce sancțiunile occidentale afectează economia, iar cheltuielile militare ale Moscovei cresc, scrie Reuters.
O mașină de poliție a fost lovită de un autoturism și proiectată pe sens opus, într-un alt vehicul, la Tulcea
Regizorul Ioan Cărmăzan și-a dorit să producă un film artistic în memoria lui Sergiu Nicolaescu, însă întâmpină dificultăți.
Spania e o țară pitorească, plină de farmec, cu o istorie și o cultură bogate. Descoperă lucruri interesante și curiozități despre Spania.
Odesa a redeschis mai multe plaje, pentru prima dată de la începutul războiului, în ciuda minelor din mare. „Ne-a lipsit foarte mult”
Datele Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie a ONU arată că de la începutul anului 2023 și până acum, peste 2.090 de oameni au dispărut în Marea Mediterană în timp ce încercau să ajungă în UE.
Preşedintele Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor, Vasile Marica spune cand stim daca angajatii din Finante renunta la protest
Jandarmii clujeni l-au amendat cu 1000 lei pe Gheboasa pentru versuri vulgare și rasiste la festivalul UNTOLD. Gheboasa, reclamat la CNCD
Diana Munteanu, criticată că a exagerat cu intervențiile estetice și cu bronzul. Prezentatoarea de la Antena 1 e mândră de cum arată.
Luminiţa Odobescu: Situația de securitate la Marea Neagră e "destul de gravă"
Nigerul şi-a închis spaţiul aerian, invocând ameninţarea unei intervenţii militare din partea blocului regional vest-african
Ministrul Mediului: Mai mult de 90% din deşeurile care ajung în fiecare an în Marea Neagră sunt din plastic
Horoscop Gemeni pentru 5, 6, 7, 8, 9, 10 și 11 august 2023. Citește Horoscop saptamanal Gemeni Urania și vezi video Uranissima pentru aceata zodie
Președintele ceh Petr Pavel și-a cerut scuze publice joi, după ce a fost surprins în timp ce se afla pe o motocicletă în trafic fără cască de protecție
Opozantul rus Alexei Navalnîi, întemnițat, va afla vineri verdictul în ultimul său proces pentru acuzații de extremism
Un faimos exemplar de lup, autorul celei mai lungi migrații din specia sa, împușcat mortal de un copil de doar 9 ani din Ungaria
Arheologii au descoperit o armă veche de 3.000 de ani realizată dintr-un metal extraterestru. Traseul metalului care nu provine de pe planeta noastră
Răzvan Simion și Dani Oțil prezintă deani de zile matinalul de la Antena 1. De-alungul timpului, cei doi au făcut numeroase glume
Dan Diaconescu, trimis în judecată pentru act sexual cu un minor și folosire a prostituţiei infantile, în perioada 2020 și 2021.
SUA au impus restricții Ungariei în programul Visa Waiver începând de marți, 1 august. Care sunt restricțiile.
Fotbaliști de la echipa Velez Sarsfield, amenințați cu arma de suporteri. „Mi-au spus că mă vor împuşca în picioare”
Diferența dintre PFA și SRL. Afla care e diferenta dintre PFA si SRL si tot ce trebuie sa stii. Ce este un PFA. Ce este un SRL
Președintele laudă într-o declarație transmisă de Cotroceni munca lui Hellvig în fruntea SRI, dar nu face nicio referire la motivele retragerii acestuia din funcție.
Klaus Iohannis, noi declaraţii aderarea României la Schengen. Ce a spus preşedintele Klaus Johannis despre aderarea României la Spaţiul Schengen.
Ana-Maria, mamă a trei copii, are nevoie de 40.000 de euro pentru a fi operată de cancer în Austria. Femeia riscă să rămână fără un picior
Meteorologii anunță că la finalul acestei săptămâni, temperaturile maxime se vor apropia de pragul de caniculă.
Fostul ministru al Agriculturii Petre Daea a predat portofoliul de la minister succesorului său, Florin Barbu. Ce a spus Petre Daea la final de mandat.
Marcel Ciolacu a primit mandatul de a alcătui viitorul guvern, a anunțat Klaus Iohannis la finalul consultărilor cu partidelor parlamentare.
Silvio Berlusconi a murit. Fostul prim-ministru era spitalizat de vineri la spitalul San Raffalese, din Milano.
Chris Licht demisionează din fruntea CNN la doar o lună după ce Donald Trump a apărut pe post la capătul unei pauze de 7 ani.
Înscrieri Bacalaureat 2023. Precizările ministerului Educaţiei
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a obținut un verdict de „neplagiat” în legătură cu cartea care reprezintă teza sa de doctorat de la Consiliul Național de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI), au declarat surse din instituție pentru Libertatea.
Legile Educației au trecut de Parlament, în prima zi de grevă a profesorilor. Ce schimbări aduc
Sociologul Mirel Palada, fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, trimis în judecată pentru că a refuzat să i se măsoare alcoolul din sânge.
PSD și PNL nu au convenit pe comasarea alegerilor din 2024. Ce spune Alina Gorghiu despre negocierile privind comasarea alegerilor din 2024.
Libertatea a vorbit cu mai mulți specialiști despre ce legea „care vrea să vândă copiii României” și de unde vine fake news-ul creat de AUR.
Lucian Heiuș, despre corupția în rândul angajaților ANAF: „La două luni, arestez doi - trei, pentru că iau şpagă.
Klaus Iohannis a efectuat un turneu în Brazilia, Chile și Argentina în perioada 18-26 aprilie. Doar în 4 zile din 9 a avut activități publice.
Ce spune Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, despre reducerea cu 20 de miliarde a cheltuielilor de la stat. Previziunile lui Daniel Dăianu.
Ciucă, Ciolacu și Patriarhul Daniel s-au întreținut minute bune înainte ca Iohannis să ajungă la evenimentul dedicat aniversării a 100 de ani de la adoptarea Constituției
Ce a raspuns Nicolae Ciucă despre rotatia premierilor care se va produce in mai 2023. Cine va fi premier in 2023
Ucraina va începe în această săptămână consultări cu Statele Unite cu privire la furnizarea de garanţii de securitate pentru Kiev până la finalizarea procesului de aderare la NATO, a declarat duminică şeful de cabinet al preşedintelui Volodimir Zelenskii,...
În topul posturilor de radio cele mai de încredere în luna mai, RFI ocupă prima poziție, fiind menționat de 79 de ori în alte media, arată o analiză Media Trust. Studiul analizează știrile difuzate și articolele publicate de peste 30 de posturi de radio...
Programul ”Casa Verde Fotovoltaice” începe pentru persoanele fizice pe data de 19 mai, cu etapa de înscriere în platforma informatică, anunță ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, potrivit Agerpres. Beneficiarii primesc până la 20.000 de...
Președintele Klaus Iohannis spune, miercuri, că „România și-a îndeplinit și de data aceasta obiectivele stabilite pentru acest Summit NATO”. El anunță crearea, alături de Bulgaria, a unui Comandament regional dedicat forțelor speciale.
Urmare a discuțiilor cu liderii PNL şi PSD, UDMR a primit oferta să rămână în Guvernul lui Marcel Ciolacu, cu Ministerul Energiei și Ministerul Mediului și funcția de vicepremier pentru Kelemen Hunor. PNL s-a răzgândit şi nu cedează Ministerul Mediului, s